Comuna Fundu Moldovei | Viața spirituală
12676
page-template-default,page,page-id-12676,cookies-not-set,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-theme-ver-2.8,wpb-js-composer js-comp-ver-5.7,vc_responsive

Viața spirituală

SOCIETĂŢI CULTURALE

În 1898 ia ființă, la Fundu Moldovei, cabinetul de lectură „Lumina”, primul președinte fiind Toader Leuştean, apoi preotul Ilarion Prelici, învățătorul Samuil Maghior, preotul Ilarion Pavel, iar în 1935 Nistor Andronicescu. Cabinetul avea casă proprie cu 40 de prăjini de teren și o bibliotecă de peste 200 de cărți. Pe lângă cadrul legal constituit de societatea de cultură „Lumina”, s-a înființat și o societate pentru femei. Astfel, la 18 decembrie 1900, filiala Societăţii „Doamnele Române” distribuie elevilor sărmani și sârguincioși straie și rechizite în valoare de 200 de coroane. Comitetul societății era alcătuit din Eugenia Şindilariu, Natalia Prelici, Fevronia Botezat, Ioana Leuştean și Elena Ţâmpău, suma fiind obținută în urma organizării a două petreceri populare. La 14 ianuarie 1908 s-a întrunit comitetul de conducere al cabinetului de lectură „Lumina” pentru a stabili programul artistic ce urma a fi susținut la Viena cu ocazia jubileului de 60 de ani al împăratului Franz Iosif I, prilej cu care 20 de țărani de la Fundu Moldovei, în frunte cu primarul comunei, Gavril Frâncu, împreună cu alți gospodari din Capu Satului din Câmpulung au jucat arcanul în cinstea împăratului. Conducător al formației de dansuri era Pintilie Timu care, mai târziu, în frunte cu primarul Gavril Frâncu, la propunerea lui Constantin Brăiloiu, ajunge să reprezinte România la un festival al Societăţii engleze de joc și cântec popular, între decembrie 1936-ianuarie 1937, grup condus de folcloristul Harry Brauner.

În anul 1933 s-a constituit la Fundu Moldovei Cercul cultural agricol „Munca”, condus de Constantin Ursescu, ca o continuare a cercului „Tinerimea”, înființat în 1919, avându-1 ca președinte tot pe Constantin Ursescu. La Botuş se creează o filială a societății „Munca”, președinte fiind preotul Gheorghe Paşcan, iar secretar Ilie Cazacu. în anul 1937 s-au organizat 16 audiții la radio, 3 petreceri populare, 4 șezători culturale și o serbare câmpenească.

În anul 1906 se înființează un „Kasino-Verein”, localnicii spunându-i Cazina. Clubul avea scopuri culturale, unul dintre obiective fiind abonarea la presa bucovineană și la cea vieneză. Printre membrii grupului au fost: Anninger Franz, Ciupercovici Miron, Kreindler Julius, Krössler Kari, Komblum David, Macovei Ioan, Mihali Vasile, Mitric-Bruja Dimitrie, Mercheş Eusebius, Prodan Andreas, Pistiner Natan, Pressner Bemhard, Ursu Ioan, Wittner Isidor, Klein Wilhelm, Feldsmann, Cramariuc George şi Mercheş Haralambie.

Un rol important în dezvoltarea culturală a comunei a avut-o Dimitric Guşti, a cărui activitate îl face cunoscut în istoria sociologiei româneşti ca autor al primului sistem sociologic ştiinţific, creatorul învăţământului sociologic din ţara noastră. Metoda cercetării monografice complexe instituită în 1925, la Goicea Mare – Dolj, a fost desăvârşită în a patra campanie monografică de la Fundu Moldovei, desfăşurată între 11 iunie – 5 august 1928. Rezultatele acestei campanii, primită cu multă ospitalitate de primarul Gavril Frâncu, a depăşit stricta specializare monografică, lăsând urme durabile în viaţa aşezării, prin acţiuni directe cum ar fi asistenţa medicală concretă ori întemeierea bibliotecii comunale, iar la insistenţele lui Guşti s-a întemeiat căminul cultural, având ca obiectiv principal impulsionarea activităţii culturale şi artistice. In şedinţa primăriei din 27 iulie 1928, profesorul Dimitrie Guşti a fost declarat CETĂŢEAN DE ONOARE al comunei Fundu Moldovei. La Fundu Moldovei s-a hotărât crearea Asociaţiei monografiştilor care a avut ca preşedinte pe Dimitrie Guşti, iar ca vicepreşedinţi au fost: Mircea Vulcănescu, H. Stahl, N. Cornăţeanu şi D. Prejbeanu.

În Fundu Moldovei a funcţionat, între 1922-1929, Societatea de cântare „Ciprian Porumbescu” care avea 40 de membri, având ca președinte pe Dionizie Ursescu, iar ca dirijor pe învățătorul Spiridon Mercheş.
În anul 1929 s-a înfiinţat Societatea de cântare „Freamătul”, care avea 36 de membri, cu scop cultural-muzical, condusă de Spiridon Mercheş, iar dirijor şi animator a fost învățătorul Maiacovschi.
în 1924 a început să activeze Societatea arcăşească „Dragoş Vodă”, avându-1 ca inițiator pe Constantin Ursescu.

În perioada de după 1950 s-au construit în comună 3 cămine culturale (Fundu Moldovei – centru – 300 locuri, Botuş – 360 locuri, Colacu -150 locuri), fiecare cu sală de spectacole şi camere pentru diverse activități. Fostele biblioteci ale societăților culturale de dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial au fost distruse și au fost înființate biblioteci noi în cadrul căminelor culturale. Tot în cadrul celor 3 cămine culturale au funcționat şi 3 cinematografe. Din 1999 a fost introdusă televiziunea prin cablu, la inițiativa unui grup format din: Ioan Iacob, Mihai Ciumău, Nicolae Troaşc, Nelu Ivanciuc, Tudor Zdrob, Dorin Moroşan, Florin Tonegari, Liviu Ţaran, Radu Popa și Valentin Stats.

În perioada dintre anul 1956 și până la instituirea Festivalului Naţional „Cântarea României” din 1976, în comună și-au desfășurat activitatea brigăzile artistice.

Casa judeţeană a creaţiei populare a sprijinit mişcarea artistică a comunei prin înfiinţarea următoarelor cercuri de creaţie populară: sculptură, condus de Patapie Ciupercovici, absolvent al Şcolii de Arte şi Meserii din Câmpulung – 1931 (printre absolvenţi numărându-se Ilie Pomohaci, Bârgovan Vasile a Nicon, profesorul Stats Valentin); fluieraşi, coordonat de Ilie Cazacu, care a funcţionat la Căminul Cultural din Botuş, având 50 de cursanţi; cusături şi ţesături populare, îndrumat de Alexandra Andronicescu; cercul de dansuri populare, sub conducerea lui Dorin Cocârţă.

În decembrie 1974 a avut loc prima ediţie a manifestării culturale „Cântecele obcinii” (s-a desfăşurat de-a lungul a 14 ediţii) care viza organizarea unor sesiuni de comunicări şi referate pe teme de etnografie, folclor, sociologie, zootehnie şi agricultură montană, expoziţii de animale, dezbateri cu crescătorii de animale, festivaluri, spectacole de obiceiuri, muzică şi dansuri populare.

La 24 ianuarie 1990, un grup de iniţiativă, format din profesorul Filon Lucău-Dănilă, preotul Gheorghe Ienachi, profesoara Elena Lucău-Dănilă, tehnicianul Ioan Iacob şi juristul Ioan Gabor, au pus bazele Societăţii pentru Cultură „Dimitrie Gusti” din comuna Fundu Moldovei.

ÎNVĂȚĂMÂNTUL

Prima şcoală din Fundu Moldovei a fost înfiinţată în anul 1805 pentru populaţia germană din localitate. Populaţia română din Bucovina era nemulţumită, dar prin Rezoluţia privind învăţământul, dată în 1844, se aduce un cadru legal nou, articolul 1 precizând: „Fondul bisericesc va sprijini şcolile de pe lângă fiecare comună fără a suporta singur toate cheltuielile, ci la întreţinerea lor vor participa şi comunele respective”. Pe acest fond apare prima şcoală românească din Fundu Moldovei, între anii 1850-1855, care funcţiona într-o casă ţărănească în patru table, acoperită cu draniţă şi care avea mai multe camere, casă construită pe un teren al statului, între locuinţele părinţilor lui Sidor Andronicescu şi Ioniţă Mercheş.

La sfârşitul secolului al XIX – lea, comitetul comunal din Fundu Moldovei a hotărât construirea a două şcoli noi, la Colacu şi Botuş. Pe 7 octombrie 1902, antistele Toader Leuştean deschide prima activitate la Şcoala Botuş, învăţător fiind Nimigean Emilian. Şcoala primară din Fundu Moldovei se mută în localul Cabinetului de lectură „Lumina” unde s-au transferat şi copiii de la Şcoala Colacu. Însă, cele două şcoli, de la Colacu şi Fundu Moldovei, au fost construite în timpul primarului Gavril Frâncu (1926-1934). Deschiderea oficială a şcolilor a avut loc în septembrie 1936. Mai târziu, s-a construit o nouă clădire pentru Şcoala Botuş şi a fost inaugurată în anul 1970.

Şcoala germană din Handal avea local propriu, în apropierea Bisericii Catolice, în vechiul local al actualului dispensar medical, având şi locuinţă pentru directorul şcolii. Trecerea de la administraţia austriacă la legea învăţământului din România Mare se face în urma deciziei date de Consiliul de Miniştri, în 1923.

RELIGIA

În Repertoriul bibliografic al localităţilor şi monumentelor medievale din Moldova se menţionează că în comuna Fundu Moldovei există Biserica „Sfântul Dimitrie” construită în 1822 în Fundu Moldovei de Jos şi Biserica „Sfântul Nicolae” construită în anul 1800 în Fundu Moldovei de Sus.

Biserica din Fundu Moldovei, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, s-a construit între anii 1819-1822. Ctitorul ei este Nistor Doroftei, gospodar din comună, un om foarte credincios care, nefiind căsătorit, şi-a donat averea pentru construirea acestei biserici.

Biserica ortodoxă-monument „Sfântul Nicolae” din Colacu a fost construită în jurul anului 1800, pe temelia unei vechi bisericuţe de la care se păstrează iconostasul. Inscripţia gravată pe crucea din curtea bisericii dezvăluie numele ctitorului acesteia: Gavril Ciupercovici, mort în 1815. Biserica este executată în întregime din lemn, pe temelie de piatră de râu, în lungime de 17 m, lăţime de 9,50 m şi înălţime de 12 m, de către constructorii Ioniţă şi Gheorghe Şalvari.

Biserica ortodoxă „Naşterea Maicii Domnului” din Colacu a fost ctitorită în anul 1938, iar sfinţirea temeliei a avut loc la 24 iunie 1940. Din cauza vitregiilor istoriei, lucrările au fost reluate abia în anul 1957, la stăruinţa enoriaşilor şi a preotului paroh Ion Prelipceanu. Lucrările se continuă pe temelia începută în 1938-1940, după planurile arhitectului Vasile M. Nacu din

Iaşi. Conducătorul tehnic al lucrărilor a fost meşterul local Simion Rusu, alături de Vladimir Ursescu (zidărie), Ştefan Bârgovan şi Modest Marcu (tâmplărie). Constantin Hârceag (sculptura în lemn) şi Vasile Paneica, împreună cu fiii Haralambie şi Dumitru (duşumeaua şi împrejmuirea). Biserica, construită din lemn, arc 28 m lungime, 17 m lăţime şi 30 m înălţime. Sfinţirea noului locaş a avut loc la 25 octombrie 1964 de către I.P.S. Mitropolitul Justin Moisescu al Moldovei şi Sucevei.

Biserica ortodoxă din satul Botuş, „Pogorârea Sfântului Duh” a luat fiinţă în anul 1933, la stăruinţa preotului Gheorghe Batariuc şi ajutat de gospodarii din sat Toader Ursescu, Ion Tomoioagă, Gheorghe Şandru, Vasile Andronicescu şi Gheorghe Flocea, Toader Ursescu donând terenul necesar pentru clădire şi cimitir. Biserica este construită din lemn moale, acoperită cu tablă şi tencuită pe dinafară şi pe dinăuntru, are formă de cruce, turlele fiind dotate cu faţade, iar ferestrele încadrate în chenar. Catapeteasma, lată de 6 m şi înaltă de 5 m, este sculptată din lemn de tei şi de plop şi a fost lucrată de meşterii Leonte Ciupercovici şi David Ţâmpău. Pictura a fost realizată de pictorul Constantin Bucătaru din Câmpulung Moldovenesc. Biserica a fost sfinţită în 1933 de un sobor de preoţi, în frunte cu Î.P.S. Mitropolit Nectarie Cotlarciuc, sub găzduirea primarului Gavril Frâncu.

Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Orata s-a construit la insistenţele şi pe terenul lui Traian Pomohaci, fiul lui Ilie şi al Aretei, în amintirea soţiei sale, Reveca. La 15 octombrie 1948, într-o joi dimineaţa, s-a început fixarea temeliei cu un sobor de 7 preoţi. In vara anului 1950, meşterii din Botuş au început construcţia în lemn. La această mănăstire s-a lucrat în zile de post, iar hrana muncitorilor era tot de post. Sfinţirea mănăstirii s-a făcut la 26 septembrie 1954.

Capela ortodoxă cu hramul „Sfântul Ilie” de la Deluţ a fost construită pe terenul lui Spiridon Mihalea, în memoria luptătorilor căzuţi în Primul Război Mondial pe aceste meleaguri. Ctitorii acestei capele sunt Spiridon Mihalea, Anton Lucău şi Gheorghe Batariuc, iar astăzi este întreţinută de nepotul lui Spiridon Mihalea, Dumitru Ursu.

Capela ortodoxă de la Floarea a fost construită de Catargiu şi Minodora Carp, în amintirea fiului lor, Ioan, căzut pe câmpul de luptă în Al Doilea Război Mondial. A fost sfinţită la 22 octombrie 1947.

Monumentul eroilor din Fundu Moldovei s-a ridicai în memoria celor căzuţi în război şi în cinstea celor căzuţi pentru o cauză sfântă, la iniţiativa părintelui paroh Ioan Popovici. Monumentul se construieşte în curtea Cabinetului de lectură „Lumina”, „La cruce”, de către sculptorul Ioan Maftei. Mai târziu este mutat în curtea bisericii din Colacu, iar la 1 decembrie 1990 a fost inaugurat noul monument pe terenul cedat de Andron Andronicescu.

Crucea de la Izvorul Pomohaci este lucrată în lemn de stejar, sculptată cu motive florale, având următorul text: „Această cruce este ridicată de jand. plut. Ionescu Gheorghe ajutat de Traian Ursescu, în amintirea locuitorilor acestei comuni”.

Capela de pe Arşiţă se află în mijlocul proprietăţii lui Andron Andronicescu, ridicată în memoria strămoşilor, construită de către copiii lor: Aurel şi Rozalia Andronicescu, Iacob şi Felicia Andronicescu, Marcel şi Ortenzia Zahaniciuc. Sfinţirea a avut loc pe 21 mai 1998, având hramul Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena.

Capela de la Obcina Ursului este ridicată de familia Ion a Costan Ţaran, în memoria unchiului Ion Ţaran, în apropierea mormântului acestuia. Sfinţirea s-a făcut în ziua de 31 mai 1998, iar hramul capelei este la „înălţarea Domnului”.

Biserica Evanghelică din Luisenthal a fost construită în 1830 pentru credincioşii de rit evanghelic – ţipţerii (coloniştii germani) erau protestanţi. Astăzi se mai păstrează doar Casa parohială de rit evanghelic.

Biserica catolică din Fundu Moldovei a fost construită după 1900, iar primul preot catolic în Luisenthal, venit în 1907, a fost părintele Handel.

Casele de rugăciune ale cultului adventist de ziua a şaptea au fost înfiinţate de Grigore Lehaci din Botuş, care a adus credinţa de pe frontul din Italia, din Primul Război Mondial, în anul 1919.

PORTRETE AUTOHTONE

EUGEN JENICĂ POPOVICI

Al treilea fiu al soţilor Eufrosina şi Ioan Popovici, preot în comuna Fundu Moldovei, descinde, pe linie paternă, din Popa Andrei din Udeştii Sucevei, care în 1777 a refuzat jurământul de credinţă pentru Casa de Habsburg şi având ca strămoş pe linie maternă pe deputatul, sătean din Rădăuţi, Mihai Bodnar-Bodnărescul, deputat în Parlamentul Imperial din Viena, în anii 1848-1849 obţinând, în fruntea unei delegaţii de deputaţi bucovineni, semnătura împăratului prin care Bucovina devenea ducat autonom, în cadrul Imperiului. După absolvirea cursurilor secundare de la Suceava, se înscrie şi urmează Facultatea de Drept din Bucureşti, lucrând în acelaşi timp ca funcţionar, până în 1925, când se întoarce la Cernăuţi, unde se stabileşte în calitate de conducător al unei gazete şi tipografii locale, colaborând activ la diferite ziare şi periodice bucovinene. Eugen Jenică Popovici a fost luptător bucovinean şi român, poet, scriitor, cercetător.

EUSEBIE MERCHEŞ

A funcţionat ca învăţător, timp de 35 de ani, la şcolile din Fundu Moldovei, Valea Putnei, Botuş, Breaza, Capu Satului din Câmpulung, iar în timpul dominaţiei austriece a desfăşurat o frumoasă activitate culturală, socială şi politică. A cântat în corul „Armonia” din Cernăuţi, sub conducerea compozitorului Iancu Flondor, dirijând el însuşi, mai târziu, coruri şcolare şi coruri ţărăneşti. La Fundu Moldovei a fost sufletul Societăţii „Vulturul”, societate politică, unică în Bucovina pe vremea dominaţiei austriece. A fost secretarul şi organizatorul Societăţii „Lumina” ca un cabinet de citire, a fost secretarul şi casierul băncii populare „Raiffeisene”, preşedintele Societăţii „Arcaşii”.

SPIRIDON MERCHEŞ

În calitate de învăţător şi ca director al şcolii din comună, Spiridon Merchcş a condus cabinetul de lectură „Lumina”, iar împreună cu fratele său, Eusebie Mercheş, a organizat diferite şezători culturale şi a pregătit echipa de dansatori şi de instrumentişti de muzică populară locală pentru Festivalul folcloric internaţional de la Londra, din anul 1937.

EUFROSINA MERCHEŞ-LIPEŢCHI

A fost al optulea copil din cea de-a doua căsătorie a antistelui Ioniţă Mercheş, soră cu Spiridon, Eusebiu şi Haralambie. Ca învăţătoare, a înfiinţat societatea „Tinerimea”, iar la Câmpulung Moldovenesc a contribuit la înfiinţarea „Asociaţiei pentru drepturile civile şi politice ale femeilor” care a funcţionat între 1921-1941. Ca picior, a lucrat 22 de tablouri, din care a donat 6 la Şcoala nr. 1, Fundu Moldovei • Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza, Tudor Vladimirescu şi Avram Iancu, un tablou Şcolii nr. 1 din Câmpulung, 3 tablouri Liceului „Dragoş Vodă”, 7 tablouri Liceului de Construcţii Iaşi. Eufrosina Mercheş-Lipeţchi a stăruit pentru înfiinţarea unui muzeu sătesc la Fundu Moldovei şi donează bisericii din Fundu Moldovei şi Muzeului „Arta Lemnului” din Câmpulung documente despre familia Mercheş.

DR. TRAIAN POPOVICI

Făcând parte din a şasea generaţie a iereului Popa Andrei din Udiştea Sucevei, dr. Traían Popovici a urmat Gimnaziul greco-oriental din Suceava, a fost ales, pentru anul 1913-1914, preşedinte al Societăţii studenţeşti Junimea” din Cernăuţi, a dezertat din armata austriacă în toamna anului 1914, înrolându-se voluntar sub flamura drapelului naţional din România şi a luptat, fără întrerupere, din prima zi până în ultima zi a războiului întregirii naţionale. Întors la Cernăuţi, a practicat avocatura, în capitala provinciei, apoi la Bucureşti. În calitate de primar al Cernăuţilor, Traian Popovici a reuşit să salveze 30.000 de evrei de la furia hitleristă, cinstindu-i-se memoria printr-un cenotaf înălţat în sanctuarul comemorativ Yad Vashem din Ierusalim. Ca poet, a cântat durerea neamului său din anii războiului (1940-1944).

ILIE CAZACU

Vestit pentru „fluierul” său, care se auzea de la o distanţă de peste un kilometru, Ilie Cazacu a fascinat, prin arta interpretativă, generaţii întregi. Ucenic al cumnatului său, Sidor Andronicescu, Ilie Cazacu şi-a creat un repertoriu cu care a uimit lumea, mărturie stând înregistrările radio-televiziunii. Făcând parte din taraful lui Sidor Andronicescu, în calitate de „fluieraş”, Ilie Cazacu a luat parte, împreună cu un grup de ţărani de la Fundu Moldovei cu buhaiuri, bice, dansuri şi obiceiuri tradiţionale, în 1937, la marele festival al Societăţii engleze de joc şi cântec popular, în marea arenă Albert Hali din Londra, grup însoţit de Constantin Brăiloiu.

HARALAMBIE MERCHEŞ

A fost unul din vlăstarele „antistului comunal” Ioniţă Mercheş care, la sugestiile marelui român bucovinean, Teodor Ştefanelli, membru al Academiei Române (1910), căruia administraţia austriacă îi încredinţează misiunea introducerii Cărţii funduare în districtul Câmpulungului, a „extins” moşia locuitorilor din Fundu Moldovei de sub Mincelul Sadovci până la apa Bistriţei din Cârlibaba şi de la podul Tapşei – hotarul cu Pojorâta – până la pârâul Negrei, pe o întindere de 18 km. Haralambic Mercheş a abordat, ca pictor, diferite genuri componistice: imagini peisagistice, biserici, clopotniţe, care arhaice, vaste compoziţii alegorice cu subiecte din mitologia antică sau din cărţile sfinte, portrete (Ioniţă Mercheş, Toader Leuştean, Gavril Frâncu).

SIDOR ANDRONICESCU

Meşter de instrumente muzicale şi rapsod popular, întemeietor de taraf tradiţional (vioară – fluier – cobză), Sidor Andronicescu a fost un spirit pasionat, inventiv şi neliniştit, dovedind o mare receptivitate în înregistrarea vechilor cântece şi hore. Datorită lui Constantin Brăiloiu, cântecele sale au fost imprimate pe trei discuri pentru Arhiva de folclor a Societăţii Compozitorilor Români, în 1936. în anii din urmă, a condus un taraf în care el a cântat la vioară, Ilie Cazacu la fluier, Nichita Şuiu la cobză, Filaret Nerghiş la vioară secundară, Alexandra Flocea (fiica lui) la acordeon şi Costau Şuiu la contrabas. El a păstrat, în această formaţie, nealterate, atât repertoriul, cât şi stilul de interpretare: o muzică simplă, frustă, în care lirismul şi voiciunea dansurilor sunt moderate specific firii bucovinenilor.

ARCANUL

Fundu Moldovei este locul unde activează ansamblul artistic „Arcanul”, una din cele mai reprezentative formaţii artistice din Bucovina, atât ca performanţe – premii la festivaluri din Olanda, Irak, Polonia, Bulgaria, Germania, Ungaria, cât şi ca origini – înaintaşii celor de astăzi au dansat şi s-au bucurat de succes în 1908, la Viena şi în 1937, la Londra. în timpul stăpânirii austro-ungare asupra Bucovinei, arcanul se juca la încorporarea recruţilor, ca un simbol al prinderii acestora cu „arcanul”. Formaţie de semicerc, astăzi mixtă, dar, în trecut, bărbătească, cu ţinuta de umeri, cuprinde paşi simpli, de plimbare sau „bătuţi”, şi multe figuri de virtuozitate executate la comandă. Arcanul este unul din cele mai vechi jocuri locale: „Caracteristica jocului este că întreaga coloană de dansatori porneşte şerpuind pentru a forma apoi roata” (Florica Capsali). în 1908, arcanul a fost jucat la Viena, cu ocazia unei expoziţii etnografice, de un grup de 20 de ţărani din Fundu Moldovei, iar în 1937 la Londra. în 1970, din iniţiativa unui colectiv alcătuit din Ioan Iacob, Filon Lucău-Dănilă şi Dorin Cocârţă, s-a înfiinţat ansamblul folcloric de datini şi obiceiuri „Arcanul”. La început de drum, „Arcanul” s-a cristalizat în jurul unor mari nume de rapsozi: Isidor Andronicescu, Ilie Cazacu, Alexandra Andronicescu (dirijor, interpret, compozitor -fiica lui Isidor Andronicescu), Dorin Cocârţă (instructor). Lor li s-au alăturat: fraţii Ştefan, Eugen, Dumitru, Costan şi Nistor Flocea, Petruţ Ţaran, Costan Şuiu, Haralambie Şandru, Gheorghe Balan, Victor şi Ticu Poienari, Viorel Ciurnău, Costan Macovei, Viorel Cazac, Laurenţiu şi Avram Cazac, Viorel Macuc, Graţian şi Gheorghe Cârmaci, Filaret Nerghiş, Octavian Flocea, Silvestru Coca, Dety Ţeve, Lucreţia Moroşan, Ion Turcu (Boboţi). Diversitatea coregrafică, măiestria artistică şi profesionalismul au contribuit la recunoaşterea atât naţională, cât şi internaţională a Ansamblului „Arcanul” de la Fundu Moldovei.

DIMITRIE MITRIC-BRUJA

Învăţător, secretar al Societăţii Culturale „Lumina”, a fost pasionat de folclor şi de istorie locală, publicând articole în Junimea literară” din Cernăuţi, în „Şcoala” lui Dimitrie Iacoban şi în „Şcoala” lui George Tofan, în „Pedagoghighe Blatter” din Cernăuţi.